EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Ce trebuie să facem dacă nu vrem ca "iepuraşul" să ne aducă coşmaruri de Paşte

Scris de Vineri, 14 Aprilie 2017
Grija faţă de locuinţă dacă suntem plecaţi în vacanţă, faţă de bunurile personale, dacă suntem la cumpărături, la picnic sau la Slujba de Înviere şi o conduită responsabilă în trafic sunt regulile de aur pe care trebuie să le respectăm, dacă nu vrem să avem necazuri de Paşte. Sărbătorile Pascale…

JOIA MARE | Arhiepiscopul a spălat picioarele copiilor săraci

Scris de Vineri, 14 Aprilie 2017
În Sfânta şi Marea Joi, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a spălat picioarele a 12 copiii instituţionalizaţi. E un ritual pe care înaltul ierarh îl împlineşte în fiecare an, urmându-i astfel exemplul de Mântuitorului Iisus Hristos care, la Cina cea de Taină, le-a spălat picioarele ucenicilor săi. În…

Util pentru şoferi. Unde sunt amplasate radarele

Scris de Vineri, 14 Aprilie 2017
Astăzi, 14 aprilie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Stadionului, Calea Prutului şi Brăilei. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Independenţa şi Lieşti, pe DN 24 D la Vârlezi, iar pe DN 26, în localităţile Tămăoani…

Se deschide primul Centru de Medicină Dentară Socială, la Galaţi

Scris de Vineri, 14 Aprilie 2017
Zeci de mii de gălăţeni vor putea beneficia de consultaţii şi tratamente stomatologice gratuite la Centrul de Medicină Dentară Socială, al Universităţii „Dunărea de Jos”, care se va deschide în luna iunie, cel târziu. Proiectul, în care Universitatea a investit un milion de lei, este adresat, pe de o parte,…

Conacul de la Ţigăneşti s-a transformat în grajd (FOTO)

Scris de Vineri, 14 Aprilie 2017
Din conacul "Costache Conachi" de la Ţigăneşti n-au mai rămas decât ruinele. Acolo unde altădată Nicolae Vogoride îşi amenaja o sală a tronului, sperând să ajungă domn al Moldovei, se adăpostesc acum vacile unui localnic. Paznici nu mai sunt, iar hoţii fac ce vor. Au smuls chiar şi balustradele exterioare…

Au început ÎNSCRIERILE pentru Semimaratonul Galaţi

Scris de Joi, 13 Aprilie 2017
Fundaţia Comunitară organizează cea de-a patra ediţie a Semimaratonului Galaţi - "Mişcarea antrenează schimbarea!". Aflat la a patra ediţie anul acesta, evenimentul va avea loc duminică, 28 mai, în scopul strângerii de fonduri pentru finanţarea a 13 proiecte menite să satisfacă nevoi ale comunităţii. Semimaratonul Galaţi aduce împreună alergători, donatori,…

În prag de Paște a CÂȘTIGAT Dacia Logan oferită de Amanet Romero!

Scris de Joi, 13 Aprilie 2017
Pe 28 martie 2017, la Teatrul Muzical „Nae Leonard” a avut loc a 9-a extragere Avantaj Plus organizată de Amanet Galați Romero! Astfel, gălățeanca Macovei Mihaela, 34 ani, este fericita câștigătoare a unei Dacii Logan Acces în valoare de 7000 euro. „Am recomandat întotdeauna Amanet Romero tuturor cunoscuților pentru că…

ATENȚIE, ȘOFERI! Circulaţie blocată în noaptea de Înviere

Scris de Joi, 13 Aprilie 2017
Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi anunţă că pe strada Domnească, între arterele Basarabiei şi Episcop Melchisedec Ştefănescu, circulaţia va fi blocată începând din seara zilei de sâmbătă, 15 aprilie, ora 20,00, şi până în dimineaţa zilei de duminică, 16 aprilie, ora 6,00. Iniţial, autorităţile anunţaseră o durată a…

Se reiau CURSELE către GÂRBOAVELE

Scris de Joi, 13 Aprilie 2017
Gălăţenii care doresc să viziteze Pădurea Gârboavele, acolo unde se află Grădina Zoologică, Muzeul Satului şi Muzeul Pescăresc, printre altele, dar nu au un autoturism propriu, vor avea la dispoziţie, de la 1 mai, microbuze care să îi transporte la pădure. Un operator privat va face curse vinerea, sâmbăta şi…

Pompierii au verificat BISERICILE înainte de Paşte, pentru evitarea situaţiilor de urgenţă

Scris de Joi, 13 Aprilie 2017
Ca în fiecare an, în preajma Sfintelor Sărbători de Paşte, cadrele Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Galaţi au demarat controalele privind prevenirea situaţiilor de urgenţă în lăcaşele de cult. Acţiunile pompierilor au rolul de a depista şi elimina neregulile care pot duce la…

Decada iertării de AMENZI la Bibliotecă

Scris de Joi, 13 Aprilie 2017
Până pe 21 aprilie, cititoriii Bibliotecii “V. A. Urechia” care nu au restituit în termen cărțile vor fi scutiți de la plata penalizărilor de întârziere și a corespondenței dacă se vor prezenta cu volumele respective. Măsura face parte din campania Zilele Bunăvoinței în Bibliotecă, cu ocazia Zilei Bibliotecarului și este…

UTIL PENTRU ȘOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Joi, 13 Aprilie 2017
Astăzi, 13 aprilie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Siderurgiştilor, Basarabiei şi Drumul de Centură. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Şendreni şi Hanu Conachi, iar pe DN 26, în localităţile Frumuşiţa şi Slobozia Oancea. Pe…

Istorie la mezat. Fostul Consulat al Italiei, scos la LICITAȚIE

Scris de Miercuri, 12 Aprilie 2017
Ambasada Italiei a scos la licitaţie clădirea fostului său Consulat de pe strada Gării nr. 38 şi aşteaptă ofertele până pe 15 mai 2017. Preţul de pornire este destul de piperat - 91.617 euro, toate cheltuielile aferente redactării şi autentificării contractului fiind în sarcina cumpărătorului. În anunţul de licitaţie se…

Noi ACUZAȚII de SCLAVIE în judeţul Galaţi. Un copil a fost pus la muncă forţată de patronul unei ferme

Scris de Miercuri, 12 Aprilie 2017
Administratorul unei ferme din comuna Şendreni a fost arestat, după ce familia unui minor l-a acuzat că l-ar fi ţinut pe acesta cu forţa la muncă, la o stână din apropiere de Galaţi. Presupusele fapte s-au petrecut pe durata a circa două săptămâni, poliţiştii ajungând la cel acuzat la o…

HAITA de pe Crizantemelor a revenit cu forţe proaspete! Iubitorii de MAIDANEZI fac "cuib" pentru animale (FOTO)

Scris de Miercuri, 12 Aprilie 2017
Prezenţa câinilor fără stăpân pe strada Crizantemelor este un fenomen greu de stârpit. "Desfiinţată" la finele lunii februarie în urma unui raid a lucrătorilor de la Ecosal şi a Poliţiei Locale, haita de maidanezi s-a reinventat în preajma societăţii Unicom şi, mai mult de atât, în peisaj au apărut şi…

UTIL PENTRU ȘOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Miercuri, 12 Aprilie 2017
Astăzi, 12 aprilie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Oţelarilor, Brăilei şi Portului. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Tudor Vladimirescu şi Barcea, iar pe DN 26, în localităţile Tuluceşti şi Măstăcani. Pe DE 581, o…

Ajutor de la stat pentru LOCUINȚE. Preşedintele Iohannis a promulgat legea garantării creditelor

Scris de Marți, 11 Aprilie 2017
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG 97/2016 pentru modificarea şi completarea art. 1 din OUG 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", a informat Administraţia Prezidenţială, prin intermediul unui comunicat. Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat a anunţat, pe 21…

Exerciţiu de luptă româno-american în poligonul de la Smârdan

Scris de Marți, 11 Aprilie 2017
Timp de două săptămâni, poligonul Smârdan va fi gazda unui exerciţiu internaţional în care armata română, reprezentată de subunităţi ale Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, şi un batalion al armatei americane se vor instrui pentru lupta cu blindate. Exerciţiul, denumit „Justice Eagle 17”, a fost deschis oficial pe 10…

Câţi gălăţeni primesc TICHETE SOCIALE de Paşti

Scris de Marți, 11 Aprilie 2017
Primăria municipiului Galaţi anunţă că, din cele 2.144 de solicitări depuse pentru acordarea ajutorului de urgenţă sub forma tichetelor sociale de Paşti, 1.986 au fost aprobate. „Tichetele sociale însoţite de felicitări vor fi distribuite la domiciliul beneficiarilor pe bază de borderou, până pe 12 aprilie 2017 de către Poşta Română.…

INCENDIU în Galați | Două case au fost distruse de flăcări

Scris de Marți, 11 Aprilie 2017
Alarmă pe strada Caşin, unde două case au fost cuprinse de flăcări. Şase autospeciale de pompieri, dar şi un echipaj SMURD au fost direcţionate la faţa locului. Incendiul a avut loc marți dimineață, 11 aprilie. Se pare că totul a pornit de la unul dintre imobile, unde locuia o persoană…

Platformă de recrutare şi plasare de forţă de MUNCĂ pe site-ul Universităţii ”Dunărea de Jos”

Scris de Marți, 11 Aprilie 2017
Angajaţii Departamentului de formare continuă şi transfer tehnologic (DFCTT) din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi au pus la punct o platformă care se vrea un intermediar performant între mediul de afaceri local sau naţional şi absolvenţi. Proiectul celor de la DFCTT a produs deja primele angajări şi este…

Explozie a cazurilor de hepatită A în judeţul Galaţi

Scris de Marți, 11 Aprilie 2017
Numărul gălăţenilor depistaţi cu hepatită A a crescut de aproape trei ori, în 2016, faţă de anul 2015. Denumită şi "boala mâinilor murdare", hepatita A este o afecţiune contagioasă care apare cu precădere din cauza igienei personale deficitare. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a confirmat, anul trecut, 103 cazuri…

Sindicatul CALORGAL cere amânarea deciziei pe TERMOFICARE

Scris de Marți, 11 Aprilie 2017
Cu doar două zile înainte de şedinţa extraordinară a Consiliului Local - CLICK AICI PENTRU DETALII, în care aleşii trebuie să ia o decizie fermă cu privire la sistemul centralizat de termoficare, sindicatul de la Calorgal solicită Consiliului să amâne hotărârea. Într-un memoriu transmis Guvernului, comisarului european Corina Creţu, europarlamentarului…

UTIL PENTRU ȘOFERI | Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Marți, 11 Aprilie 2017
Astăzi, 11 aprilie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe strada Prelungirea Brăilei şi pe bulevardele Marea Unire şi George Coşbuc. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Braniştea şi Lieşti, iar pe DN 26, în localităţile Vânători şi…
Pagina 342 din 817